MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

Patru suspecți din capitală - cercetați penal pentru comercializarea și consumul substanțelor narcotice.

Polițiștii din sectorul Buiucani al capitalei au deconspirat activitatea ilicită a patru suspecți implicați în comercializarea și consumul substanțelor narcotice.

 

Cei trei bărbați cu vârstele cuprinse între 28 și 39 de ani și o femeie de 30 de ani au fost depistați de către oamenii legii, în rezultatul unei informații operative.

 

În posesia acestora au fost depistate mai multe tipuri de droguri, dar și obiecte destinate consumului și distribuirii substanțelor narcotice.

 

Substanțele au fost ridicate de către polițiști și transmise Centrului Tehnico-Criminalistic și Expertize Judiciare al IGP pentru efectuarea expertizelor de specialitate.

 

Conform legii penale, dacă vinovăția suspecților va fi demonstrată, aceștia riscă până la 3 ani de închisoare.

 

Oamenii legii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului și identificarea persoanelor implicate în activitatea infracțională.

 

Menționăm că, Poliția desfășoară constant activități de combatere a traficului și consumului de droguri în vederea sporirii gradului de siguranță în comunitate. Totodată, îndemnăm cetățenii să semnaleze orice activitate suspectă la 112.

 

6 iunie 2025

substante interzise