În cadrul întrevederii pe care a avut-o șeful Poliției Naționale, Viorel Cernăuțeanu cu delegația de oficiali din cadrul Ministerului Federal de Interne și Comunitatea din Germania condusă de Andreas Schmenkel-Backhoff, oficialii au aprofundat dialogul dintre instituții și au discutat despre stadiul proiectelor în derulare ce vizează poliția comunitară, siguranța rutieră, dotarea laboratorului criminalistic, etc.
De asemenea, au fost evidențiate rezultatele în urma dotării angajaților Poliției cu echipamente moderne de intervenție și reacția acestora la nevoile cetățenilor.
Cu această ocazie, șeful IGP a mulțumit Statului German pentru sprijinul de-a lungul anilor acordat Poliției Naționale în modernizarea acesteia.
Pe final s-a discutat despre prioritățile aflate pe agenda IGP întru continuarea cooperării bilaterale pe domeniile existente, ocazie cu care reprezentanții statului german au apreciat rezultatele Poliției Republicii Moldova și au reiterat deschiderea și disponibilitatea de a susține în continuare dezvoltarea acesteia.
05 decembrie 2024








