MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

Grupare criminală specializată în contrabandă, anihilată de poliție

UPDATE: La 3 februarie, curent, angajații Direcției Investigare Fraude Economice a Inspectoratului Național de Investigații în comun cu Procuratura sectorului Ciocana, au reținut un angajat al Biroului Vamal Briceni cu vîrsta de 30 de ani. Acesta, este suspectat de contrabandă,  fiind reținut pentru 72 de ore.

 

Șapte membri de 42 și 52 de ani, în colaborare cu complici din cadrul instituțiilor de profil ale statului, sînt suspectați de contrabandă.

 

Astfel, în urma investigațiilor efectuate de  angajații Direcției Investigare Fraude Economice a Inspectoratului Național de Investigații,  suspecții au fost reținuți în flagrant delict  pe teritoriul Punctului de Trecere a Frontierei „Larga”, în timp ce intenționau să traverseze ilicit  frontiera de stat. Aceștia urmau  să transporte prin contrabandă, o cantitate de aproximativ 4 500 kg baterii de acumulatoare uzate, 500 kg de aluminiu şi 500 kg de cupru.

 

În cadrul acţiunilor speciale de investigații,  întreprinse timp de 4 luni, au fost documentate 15 curse de traversare ilicită a frontierei de stat prin transportarea mărfurilor respective. Valoarea mărfurilor traversate ilegal se ridică  la circa  2,5 milioane lei.

 

Ca urmare a 7 percheziții efectuate la domiciliile suspecților au fost ridicate înscrisuri de ciornă referitoare la colectarea mărfurilor şi comercializarea acestora pe teritoriul Ucrainei.

 

După întreprinderea măsurilor ce se impuneau, trei suspecți au fost reţinuți pentru 72 de ore, iar alți trei  au fost audiați în calitate de bănuiţi, recunoscînd faptul traversării ilicite a frontierei de stat, transportării mărfurilor în lipsa actelor de proveniență cît și alte aspecte de interes în cadrul cauzei penale.

 

Dacă persoanele se vor dovedi vinovate, acestea riscă pedeapsă cu închisoare de la 3 la 10 ani.  

 

4 februarie 2016

Grupare criminală specializată în contrabandă, anihilată de poliție