Inspectoratul General al Poliției, în colaborare cu Organizația Internațională pentru Migrație Moldova, a desfășurat o nouă rundă de instruiri având ca temă: „ Avertizarea de integritate și protecția avertizorului de integritate”.
Activitatea face parte din eforturile continue de consolidare a integrității instituționale în cadrul Poliției și vine în contextul recomandărilor formulate în cadrul evaluării GRECO, precum și a ordinelor interne care vizează fortificarea mecanismelor de prevenire a corupției și promovarea transparenței.
Pe parcursul sesiunilor, angajații Poliției au fost instruiți cu privire la procedurile legale pentru semnalarea neregulilor întâlnite în activitatea profesională, precum și asupra măsurilor de protecție destinate avertizorilor de integritate.
Formatori au fost specialiști din cadrul Direcției Prevenire a Corupției a IGP, alături de reprezentanți ai Oficiului Avocatului Poporului și ai Centrului Național Anticorupție.
Până în prezent au fost instruiți 80 de angajați din subdiviziunile specializate ale IGP, iar în perioada următoare, în cadrul a încă șase sesiuni, urmează să fie instruiți alți 120 de polițiști, atât cu funcții de conducere, cât și de execuție.
30 aprilie 2025








